marți, 27 octombrie 2009

Pledoarie senila cu lumina pentru orb

In postura de fantoma Arlechin alerg pe campiile Elizee si parca sunt prefacut in colb de colt de cer si ma infiripez cu infinitul printr-un somn. Capatul drumului se prefigureaza a fi trist, un zid incetosat si rece ce ma face sa simt cu pielea obrazului muschiul verde intens si umed. Genunchiul drept imi cedeaza si cad alene in taramurile consolidate de asternuturi, pierd notiunea notiunii si ma afund in abisul tacerii mele tardive ce nu poate fi alinata si nici nu o sa fie. Astept cu sete perna sa ma loveasca cu puterea viselor cladite din nimic. Ridic turnuri caramizii din nisip ce se naruie odata cu urcarea regelui pe tron. Decide orice rit, nu conteaza finalul tot dramatic se prefigureaza. Ascunde aspecte sonore in panza gandirii elocvente pentru mai tarziu sa inciti spectrul auditiv cu o cromatica verbala fara de sens. Ah vine ma ia ..... nu mai rezist...da e dulce.....nu vreau....e somn.....sunt damnat pe veci, cel putin pana dimineata. Dimineatza ma asteapta alta temnita damnata. Prizonier ce umbla din temnita in temnita si se bucura caci parca e mai cald avand o raza de lumina ce il mangaie pe fata si pe care o indrageste ca ceea ce sunt, prizonier insetat de lumina, insa sa nu uitam ca si soarele apune cateodata.
Acum lumina a plecat, am intrat in temnita si astept sa rasara soarele. Deus fa ca visele mele sa fie ca o sclipire in bezna universala, ca un sunet surd pentru cei surzi, ca un tot ce sfarma trecutul si intra in viata de zi cu zi, fa ca visele mele sa fie pline de lumina. Pledoaria mea senila se termina cu un cuvant subit...

(Emeric Imre - Oratie de nunta , o piesa care imi place mult, nu stiu de ce.)

Emeric Imre - Oratie de nunta
Vezi mai multe video din Muzica

luni, 12 octombrie 2009

Drum in cerul gurii

Punand piciorul apasat pe dalele ciobite de timp ce se inghesuie pe drumul creat de noi, realizez ca totul devine mirific in stil arghezian, e bine ? nu e bine ? nu stiu....dar stiu ca vreau sa merg pe el pana imi sar talpile de la pantofi si imi sangereaza picioarele iar atunci cand ma voi prabusi voi dori sa ma prabusesc tot pe drumul nostru oricat de ciobit de stramb si de inacesibil ar fi el. Dar uita te spre cer! vezi ce vad si eu? da! ma bucur sa aud asta, stiu ca ma bucur prea mult. Cerul nostru e o reflexie aurie de frunza de castan ce regreta ramul cum eu regret primavara, cu tente de un verde praz cum iti place tie, vad ca marea s-a ridicat si ea la cer, ce curios lucru ca toata lumea vrea sus dar eu sunt jos, curios nu? curios.... In straiele de casa bat cu pasi pierduti incaperile umilei mele locuinte si imi dau seama ca aceasta searbada incapere nu este locuinta noastra ....a noastra este acolo bine ...mansarda noastra se afla la adapost acolo este copilul din mine ce se joaca cu cartusele, acolo este copilul din tine ce picteaza o frantura de cer verde si lumea intreaba curios de ce, acolo la adapost stam inchisi si feriti de ploaia plina cu rautati ce ne ataca zilnic. Noi defapt suntem doar niste proiectii a celor doi copii, de acord proiectii mult inferioare, ce vietuiesc fugar si comun pe acest pamant. Cauti acel ceva, cauti acel lucru care te leaga si nu il vezi si treci pe langa el, pierzi contactul cu mine, cu tine, cu noi. Ah, proiectie de copil ce esti! ai invatat comparatia, ai si folosito, ai si ranit cu ea, ce arme crunte ai. Nu vezi in fata ta nimic ca e bezna dar vezi in spate caci in spate felinarul inca sta aprins luptanduse cu vantul rece. Nu-i nimic draga voi aprinde eu felinarul si voi merge in fata ta luand totul in piept pana cand voi cadea dar cum am mai spus voi cadea pe drumul nostru. Copila ce se pierde si se abate de la drum atunci cand din padure se vede licarirea unei raze de soare ce se joaca cu frunzele, ce se afunda in padure si asteapta sa fie trasa afara cand isi da seama ca s-a dus prea adanc. Nu i nimic eu sunt mana ce te apuca zdravan si te aduce pe drum, DAR DACA VREI SA TE AFUNZI IN PADURE, atunci eu sunt cel care se prabuseste dar se prabuseste pe drumul nostru.