duminică, 20 septembrie 2009

Scurt pe 2 in 2

Cuvintele sunt de prisos, faptele vorbesc singure ca apucatele. O seara friguroasa o piesa cu muzica si sinatra, tu, eu, restul nu i-am vazut. Un cazino pustiu si rece, un val surd in spatele nostru ce armonizeza un sarut sarat si infinit si stelele verzi ce straluceau pentru mine cand ma uitam in ochii tai. Ce pustiu era la cazino ! Dar ce multa lume era pentru mine.....simt ca inca un strat de gheata se topeste si parca incep sa simt caldura pe sub epiderma inghetata, chiar la 14 grade in tricou as mai fi stat pana ar mai disparea 14 grade, caldura vine din interior nu din exterior.

A fost cum nu se putea altfel caci asa s-a intamplat. Aceasta scena de film frantuz s-a instaurat in mintea mea ca o clipa ce o voi tine minte, ca multe clipe din acest serial. Tot ce vreau este sa fie cat mai multe clipe de tinut minte si serialul sa aiba cat mai multe episoade.

miercuri, 9 septembrie 2009

Ganduri de pe marginea universului

Lumina de mai ....lumina de mai in septembrie.....(saxofon)
mi-e frica de intamplare si mi-e frig...
si nu mai vreau sa stiu pana la sfarsit cine a iubit cine a gresit.
cine si-a smuls pereti rand pe rand.....

cuvinte scoase din piese alese la intamplare care reunec adevaruri existentiale intre doi oameni. Lovesc cu pumnul in perete caci toti le ascultati treceti peste ele fara sa auziti cum trebuie, sa intelegeti, sa va inaltati pana in cerul 9, si sa coborati si nu acolo se gaseste ceea ce cauti ci miscarea alternanta de jos si pana acolo este defapt sentimentul pe care il cristalizezi in inima ta rece de muritor, asta inseamna cu adevarat sa cazi sa te inalti si apoi sa revii, tot acest joc interminabil cu sanse de castig minime pentru ambele parti se numeste ceea ce cauti.
Tu muritorule asculta valul de apa cum se sparge de piatra caci digul e stavilar intre el si tarm, asculta vantul caci e oprit de catre fiintele pribege pe plaja pustie si fermecata de racoarea pertinenta. Natura se sparge in mii de franturi ,de stari de fapt, ce se imprastie peste capetele celor care vor sa simta cu adevarat. Exista un univers separat care e creat de tine involuntar continand doar 2 exponate, iar una esti chiar tu, acum tu fiind, gardian, tutore, exponata, curator si autor, trebuie sa stii sa il expui cu maiestria cu care il creezi altfel acest univers ramane rece si neimpartasit.
Nu vreau sa zbor, nu vreau sa cant, nu vreau sa rad, sa pierd, sa uit, sa inghit totul fara simtamant, tot ce poate fi mai frumos pe lume este simtamantul pentru ca toate partile materiale sunt folosite pentru a atinge simtamantul, tot ce avem aruncam in fuga fara sa ne uitam doar pentru acest sentiment ce ne tine cald iarna, si ne racoreste vara, ce te dezleaga cand te legi de raul lumesc, ce iti ofera posibiltatea sa zici nu altora pentru un da puternic. Da, ati omori pentru asa ceva fara a sta pe ganduri. Fiinta cu chip de lut ce te renasti a nu stiu a cata oara doar intr-o singura zi, fie-ti frica de ura ca de necuratul, uita-te in ochii omului din fata ta si mergi inainte cu fruntea ridicata si cu onoarea de a fi fiinta ce a gustat din aceasta capodopera culinara numita sentiment. Lasa-ti temerile, complexele si nevoile la usa, caci privirea ei te hraneste, si atingerea fugara pe buze te racoreste, mangaierea lasciva te consoleaza si respiratia ei amestecata cu un iz de ea te fac sa uiti si ca exista pamant.

Reunire cu spirite vechi prin dualitatea tabuurilor

S-a oprit ploaia, apa nu se mai scurge de pe marginea norilor speriati ce fug de luna aproape plina in noapte, sunt in continuare in patul pustiu ma uit in sus vad cerul gandurilor mele ce se proiecteaza pe tavan, ce intuneric e in jurul meu, o zi plina agitata si fara roade m-a ajutat sa trec peste aceste ore grele apasatoare ce imi macina graul lanului sufletesc.
S-a oprit ploaia, s-a oprit si inima mea oare? as fi vrut sa mai ploua pana cand pamantul s-ar fi umplut de apa si mintea mea nu ar mai fi conceput daca ar fi pamantul cer si cerul pamant. Ziua de maine ma asteapta in pragul usii, corpul meu refuza somnul precum refuza copilul satul tzatza mamei, este o stare de incordare ce ma duce pana la Dumnezeu si inapoi si nu gasesc raspunsul in toate cartile citite, in toate piesele ascultate, in toate versurile gandite, toate raspunsurile mele sunt intr-un buzunar de haina undeva printre ruinele romane ascultand pasaje din "Luni de fiere" pe o zi cam racoroasa(Remember the...) acolo mi-au ramas raspunsurile, in ciobul albastru, in conul scorojit de sentimente confuze, ce mai tarziu a ajuns sa se transforme in conul aproape perfect, in ciocolata calda bauta cu pofta si cu sete de cunoastere a persoanei din celalalt scaun, in caldura bratelor sale si inaltimea moscheiei invechite si calcate de suflete mii. Cate milioane de oameni au mai fost intre ruinele romane citindul pe Voltaire, pentru mine nimeni, noi suntem primi, noi am pus piatra cu piatra si am creat direct ruine sarind peste pasii normali, nici noi nu ne incadram la normal. Acum gura mea uscata se deschide pentru a rosti un cuvant in intuneric dar orice as spune ies aceleasi litere involuntar alambicate intr-un singur cuvant...."A...".
si astept sa vad ce imi rezerva ceasul.
Nu exista intarziere la iesire, exista doar un suflet pierdut, ce intinde mana si asteapta sa o prinzi si sa nu ii mai dai drumul.

marți, 8 septembrie 2009

Continuum

A trecut o noapte, atat de singura vocea mea fara vocea ta la telefon ....si dimineatza e rece telefonul este tot inghetat in ploile ce nu contenesc, ce scop are singuratatea atunci? "O zi buna b..y sa ai"

luni, 7 septembrie 2009

I'll be waiting

I'll be waiting, ...as long...

Asteptare cu miros apasat de ploaie si rugina

La intrebarea "Cat de mult tii la mine" exista un singur raspuns l-am tinut minte si am incercat sa imi raspund in mintea mea la fel.....astazi ploaia imi bate sacadat in gratiile geamului si stau in intunericul celulei mele ravasite si simt cearceafurile reci ce ma blesteama cu limba desarte....Aud sunetul ce imi suiera in urechi si ochii mei vad aceeasi silueta ce a ramas captiva in irisul ochiului meul....nu nu ii dau drumul...nu o sa o fac....am mirosul impregnat in creier, atingerea pe pielea mea si stransoarea ei in inima mea.... poate ploaia va aduce frigul sau va curata pamantul....nush ce va fi...momentan astept...eu, chitara mea, patul meu si biblioteca mea incarcata, stam la sfat si ma consoleaza fiecare cum poate.

Suntem oameni ai cuvintelor suntem oameni ce stim sa manuim sabia contemporana, cuvantul, dar in fata faptului nu putem sa legam cuvintele care trebuie si nu stim sa exprimam cu adevarat explozia de sentimente din sufletul nostru. Ne fastacim ne agitam deschidem gura si iese altceva, nu, nu, nu, nu pot sa ma exprim dar neputinta mea arata cu adevarat ce simt si in ce dificultate ma pune, as vrea sa stiu in momentul respectiv sa spun exact ce trebuie dar si daca as faceo poate atunci nu ar trebui sa spun nimic. Suntem oameni ai cuvintelor, dar cuvintele nu sunt ale noastre, vocabularul meu poate sa saraceasca atat de mult incat sa nu pot sa spun decat "imi pasa" "ma bucur pentru tine". Stau ca un marinar singur in cabina mea si adulmec vantul sa vad daca vine furtuna sau astept sa iasa soarele sa pot sa ma scald in marea mea de fiinta.....si noaptea se scurge mai greu decat se scurg secundele intr-un veac intreg. Ce noapte neagra, rece, si ce lung e drumul spre tine.
Timpul nu trece cand vreau eu, dar as sacrifica enorm sa am timpul la picioarele mele sa pot sa il fac sa fuga sa vina secunda in care auzi "Ce faci Micutzo?" , poate nu o sa aud, dar atunci mi-as da cea mai ramas ca sa pot sa aud.