joi, 25 iunie 2009

Noapte plina de zeitati banale si pierdute


Tapinarii - Si zeii
Asculta mai multe audio Muzica

Fulgere pe cer si in inima mea...drumul spre casa e prea lung atunci cand il parcurgi singur...de acord ???...de acord...

Foarte multe lucruri pierdute intr-o noapte atat de ciudata, furtuna uscata si furioasa, cu cer senin plin de stele ce tin isonul amintirilor de tanar. Apa furioasa care ne spulbera de pe dig ca pe niste frunze in vant, licoarea pentru aducere aminte si personaje macabre scoase parca din legende urbane romanesti, sentimente de frustrare si nentelegere se pierd intr-un singur gand. De ce trebuie sa ne intoarcem in timp ca sa intelegem prezentul? Coincidente ciudate ce te fac sa intelegi lucruri care erau evidente. Precum o vorba pe care ai spuso si nu mai poti sa o retragi, la fel si cu viata, nu poti sa retragi faptele deja petrecute, traiesti cu ideea, zambesti in gol si astepti ca prezentul sa te invaluie cu grijile zilei de maine.
O tigara, un fum, o noapte, un timp, o minune, lucruri de dependenta majora intr-un prezent limitat de un timp ce pare liber, ce lung e drumul spre casa.....cand il parcurgi singur.
Fulgere pe cer din ce in ce mai dese, ploaia curata fiecare urma de caldura si parca ard, si cad, si am sperante pierdute, si ma sting odata cu lumina pala din dormitorul meu pierdut prin timp.
Ce mare durere atunci cand nu depinde nimic de tine si ambitia ta duce pana la toarta universului si se intoarce plouata spunand ca a facut tot posibilul, ce poti sa faci ? poti sa accepti, sa inghiti in sec, sa te uiti in alta parte si sa te asezi mai bine pe pozitie pentru urmatorul val.
Si zeii ? si zeii sunt nepasatori.

miercuri, 24 iunie 2009

Ferice, sunete din mine si franturi de jad in atmosfera

Tacerea ta se aude mai tare
Amfitrion in gand cu ochii spre chemare
Ce doare mai tare o palma sau o alta cautare
Aprinde in taina lumina lunii ce rasare
O noapte printre sunete o alta aruncare in mare
Inghet in loc vazandu-ti chipul
Invat sa nu mai afisez nici ridul
Ce face sa ma vad un om mai mare

Adie taina precum a lu Damocle sabie
Ma face sa ma pierd inversunat de rabie
Si tot zambesc si spun ca iti ofer pamantul
Cand tu imi surazi si imprastii tot cuvantul
As vrea sa ma impac cu gandul
Ca nu am puterea sa ma razboiesc cu dansul
Asculta plansul si suspinul rece al vietii
Observa un militar batran isi scoate epoletii
E timpul ce se pierde in altarul dulce al sortii
Si ochii tai pierduti in amintirea ar ridica si mortii
Dar nu pe mine, ca sunt momente pline
Cand recunosc ca nu ma vezi pe mine
Dar maine....dar maine poate o fi mai bine

marți, 23 iunie 2009

Capul sus, privirea inainte, spatele drept...cei acolo ? E VIITORUL

Inca o dimineata tacuta cu muzica rasunand in urechi indreptandu-ma agale catre serviciu. Trec printre aceleasi ateliere tacute, prin balti de la ploaia de aseara, si prin mirosuri de mic dejun de la terasa din colt. Copii de 1-3 ani ce alearga liberi in pielea goala pe mijlocul strazii ca si cum nu ar fi nici o masina care sa treaca pe acolo.
Si mergand asa racit, transpirand, fara sa fie cald si tusind, gandindu-ma la somn, imi fuge gandul la anumite momente din trecutul apropriat. Vreau totusi sa nu ma gandesc sa imi focalizez imaginea pe ce urmeaza, nu pot e in zadar, viitorul e prea greu de privit in fata si de luat in piept. Cum zicea cineva "Mergem cu spatele catre viitor" si bine mai zicea, dar nu e valabil pentru toata lumea, doar pentru mine bine si inca vreo cateva persoane, le numar pe inelar.
Foarte multi imi pun intrebarea..."de ce te uiti inapoi? uitate in fata acolo e viitorul" si imi vine sa le raspund tare si raspicat "Te-am intrebat eu de ce te uiti la reviste deocheate? nu. Atunci te rog sa imi permiti in mintea mea sa fac ce vreau si sa ma uit unde vreau".
E si asta un punct de vedere, dar in acelasi timp ramane ideea ca omul vrea sa-si depaseasca conditia si atunci ar trebui sa persevereze sa se intoarca cu fata catre viitor, suntem nemultumiti cu noi insine special pentru a ne depasi conditia, eee , atunci cred ca ar trebui sa o facem. Sincer, eu cred ca asta o sa fac, azi voi privi in fata.

luni, 22 iunie 2009

Lectura la intamplare gandita la culcare

Am invatat sa ascult, am invatat sa tac atunci cand trebuie si daca nu am facuto am avut un scop.
Ce poate mintea umana si de ce e capabila uneori ramanem uimiti zi de zi.

Gonind spre golurile lasate de melodii ce nu imi erau adresate si care aveau o traire intensa pentru alte persoane cunoscute si necunoscute mie, am invatat ce inseamna rabdarea, intelegerea si neputinta.
Clipe in timp se sparg de stabilopozii propriei mele firi, ma simt indiguit de catre sentimente contrarii, si e la fel de placut ca atunci cand privesti marea dimineata.
Rostogolind apa vie pe obraz privesti spre cealalta parte si lasi sa iti intre in suflet bucuria arzatoare a trecutului si parca vrei sa izbucnesti in flacara deschisa, nu poti. Vrei sa incerci sa te intorci, esti sigura ca e bine ca merge, ca nu, ca nu e bine, sau cine stie, dar daca as....
-tu statuie uitata in colt pe canapea ce ma suplici sa ma opresc din a mai comanda menestreii, de ce taci si intr-o privire pui mai multa flacara decat toata fiinta mea in gand ?
-pentru ca simt, pentru ca sunt om, pentru ca sunt om.
-De ce te repeti fiinta, de ce ai o rutina de fiecare data ? pana cand spun eu stop. totul e la fel cu toti.
-Este ce i drept caci altfel nu are cum sa fie si pentru ca am nevoie sa repet ca sa stiu ca existi.Vezi omul nu fapta caci fara el nu are noima nici cuvantul.
-Nu vad nimic, nu vreau sa vad, vreau doar sa ascult sa fredonez, sa imi imaginez si sa visez la ce frumos era in luna lu marte, intr-o seara de mai, undeva in a lu macedonski decemvrie, sau chiar la granita batranilor ani de liceu.
-E tarziu hai stinge candela si sa dormim caci ne prinde noaptea cu suflu crescut si nu-i frumos.
-Bine...cum zici tu.
-Somn ushor si vise placute cu ochii deschisi, caci intunericul ascunde taina, si taina ascunde intunericul in suflet incetosat.
-Dormi.
-Bine, bine, dar cine are grija in seara asta de stele?
-In seara asta stelele s-au pierdut pe drum, nu mai e nevoie.
Sfarsit.

O speranta singura in camp

Mii de fulgi gri de cenusa se zbat fericiti in jurul victimei cazute in zapada inrosita de sange.
Acum e totul doar frig si tacere surda, aburi ce ies usor din padurea de la orizont construiesc perdeaua ce ascunde crima. Cerul se inroseste de rusinea faptei, caci si Dumnezeu se mira de ce poate fiinta umana. Un copil intrat pana la jumate in zapada afanata zornaie doua cartuse in mana stanga si zambeste la soarele ce fuge. Imbract cu haine funinginoase si negricios ca un taciune, fiu de miner mandru ce nu intelege tragedia si nu vede raul. Se indreapta agale spre victima si se aseaza tacit cu capul pe paltonul naclait si priveste intins cerul imaginandu-si spiridusi in nori conturati la coltul lumii, nu tu cuvant, nu tu vant, nu tu miros de pin, se aproprie totul vertiginos de vid. Fredonand un cantec vechi, invatzat undeva prin mina, cand era cu tatal, copilul isi taraie fiinta catre padurea neagra lasand victima in spate parca dandu-i binete si parca fiind inca o persoana si nu obiect, ce despartire atat de fugara si fara de sens. Cu o ultima adiere de vant ce aduce un vraf de zapada pe barba stufoasa a fostei fiinte se inchide si poarta grea ce blocheaza apusul in afara casei unde la o mansarda copilul zornaie doua cartuse asteptand sa vina ziua de maine pentru un fel de mai bine.

Scrieri despre si inspre...

Scena statica in afara de Univers cu protagonisti din ipoteze certe.
Am fost, am vazut, am simtit, am plecat, am ramas cu gust.
Fire de nisip oranduite matematic sa te conduca spre sfarsit si sa intelegi ca orice inceput este precedat de un sfarsit, iar de nu te bucuri de ce se afla intre cei doi termeni ai trait degeaba.

Influente Vamiote.

Priveste!....

Nisipul e rece, si valul furios
Noaptea e ironica cu ochi multi
Noi sub o barca privind muti
Cu un zambet fugar si haios
Am asteptat lumina.

Ascunde-ma sub privirea ta
Nu vreau sa aud trairea
Nu vreau ca timpul sa imi prezinte un pliant cu nemurirea

Aspecte lucide a unei seri infumurate si aburite
Cu mii de oameni am fost dar cu nimeni
Am vb cu toti dar cuvintele mele ti se adresau
Insula noastra e intr-un ocean.

Vreau sa ma ascund sub patura si sa nu mai vad nimic in jur doar sa va aud fredonand...mare si cu tine.

Pierduti printre sufletele desfranate si uitate de Dumnezeu intr-un colt de harta, am aflat aici calmul uitat de strabuni, am aflat ce inseamna sa nu mai fii Atlas....... caldura, nisip, frig, apa, foc, cer, stele, oameni, animale, licori, muzica, toate elementele necesare noua pentru a trai si nimic mai mult....si totusi vrem mai mult. Sfarsitul odata cu valurile mai putin furioase se aproprie in dimineata asta de mal....Ne vom intoarce.

Oricum....societate te am imbratisat calduros si te am primt din nou in mine. Scindez gandirea iar...si in loc sa ma gandesc la un aspect, ma gandesc din nou la univers.

joi, 18 iunie 2009

Poveste fara sens cu un singur sens

Pun piciorul stang in fata si calc fara sa ma tem, pamantul e sub mine, ma tine.
Ma tin de zidul scorojit de timp de o culoare ce arata mai mult manjita, vopseaua umflata si scorojita de soare si de oameni se uita nepasatoare la mine cum ma uit la ea. Ajutorat de tot ce i in jurul meu sa merg in fata, o fac dar tarziu imi dau seama ca merg inspre inapoi si scrasnesc din dinti cu pumnul strans plin de tarana pe care am respirato acolo jos. Blestemele imi trec prin urechi vuind cu fiecare consoana accentuata, ochii imi fug dupa lumina gri a cerului care dispare si ea de rusine, gura uscata vrea sa tipe, mana tremuranda cere, toate simturile sunt lamentabil de frumoase in lipsa lor de putere. Sunt departe ma uit in zare vantul uscat imi taie fata si nu pot sa inteleg ce se intampla si unde ma aflu. Picioarele imi circula pe pamantul crapat, singure, independente de vointa mea, taraie o carcasa pierduta in univers.
Nu mai pot, caldura de afara imi intra in sange, soarele de pe cer simt ca imi prajeste organele interne, totul este un chin continuu ce nu se mai termine si vreau sa imi iau zilele si sa raman cu noptile reci pe vecie.
Taraindu-ma prin praf si cu aschii in degete, fara bocanci, fara haine pe mine, reusesc sa ajung la usa ce inchide acest traseu, aceasta corvoada ce nu permite individului de a se ridica si de a domina insusi natura ca un stapan asupra Pamantului cum se proclama. Usa masiva din lemn de nuc, inchisa la culoare ca misterul din spatele ei, cu o clanta ruginita pana la Dumnezeu, de se mira si sfinti, tocul inscriptionat de shamani ai timpului ce protejeaza acest mister. Intind mana si literele ciudate de pe toc incep sa lumineze intr un mod foarte bizar cu o culoare alba intens. Cu o ultima sfortare, cu mana plina de spini si scaieti cu sange uscat pe degetul mare si inelar, apas cu toata forta pe clanta timpului.
Deodata toata lumea se strange in jurul meu pregatiti sa vada ce se ascund in spatele mastii, un amarat si batut de soarta are sansa sa deschida poarta trecutului sa vada ce vrea, toti aplecati cu rasuflarile taiate si parca neavand nevoie de aer inca 2 eternitati asteptand in spatele muribundului.
Dar el apasa din nou pe clanta si impinge la loc usa masiva rupand unica cheie in broasca ce suferea cumplit ca un suflet blocat in iad sub forma de poarta.
De ce ? De ce ? De ce ?
Viitorul este mai aproape si este de neoprit.

Degustare sufleteasca de stele la jar si vin la fiinta

Am revenit cu mana intinsa...catre cerul rece si cu manecile suflecate ca un gospodar ce e el, imbracat intr-o salopeta gri cu reflexii de vopsea de pe gardul portocaliu pe care s-a rezemat. Am aflat undeva intr-un ungher, cotlon sau chiar in lume ca oameni respira alti oameni. Asculta ......se poate auzi cum unghia calda sare cu usurinta peste santurile ce de departe se vad crestaturi imaginare pe muchia unei prapastii din partea superioara a individului canonizat si intemnitat la dialoguri efemere pentru eternitate cu propriul eu. Sensul uzual este sensul sensibil al senzualitatii umane ce emana din fiinta. Privesc in gol blocat cu o grimasa de tip masca si observ, baze de energie pura ce se intalnesc intr-un sistem solar strain si se ciocnesc pana cand zenitul pamantesc dispare. Cobor alunecand pe o raza, e bine e rau, nu conteaza, cati nu s-au bucurat de cupa de otrava ca si cum ar fi savoare desavarsita??? cine stie ce o sa mai fie in pahar maine??...nimeni! dar o sa stim sa tinem un toast demn si Mandru de acest pahar. Bauturi alunecoase pe gatlej si racoritoare ce instantaneu iti fura simturile de care nu ne putem dispensa. Seara aceasta a fost o bautura cam tare poate un vin de Madeiras sau poate un Porto dar stiu ca a meritat fiecare picatura. Un toast pentru caldura de afara pentru cerul far de stele, pentru norii ce se ingramadesc sa se uite la mine pe geam si pentru tine.
Un vin bun e si dulce si acru si amar si sarat in acelasi timp....contopeste toate starile intr-o singura entitate ce iti provoaca papilele gustative la un test de anduranta.....asa esti tu..........la sfarsit tii minte doar gustul bun. si atat:)

marți, 9 iunie 2009

Aparte şi Departe


GIGI DUMITRELE
Asculta mai multe audio Muzica »

În sfârşit.....a luat sfârşit acest blog...Scopul dispare odată cu ceaţa de dimineaţă ce o tragem lacomi prin nări. Pierdute sunt căile şi necunoscute sunt gândurile oamenilor cu care convieţuiesc. Astupăţi gura cu palma şi exclamă...Ai văzut ?!? ca să vezi !.....
O ultimă epistolă către copacii infloriţi din parc de acum vreo 2 luni ....un sfârşit de sagă pierdut într-un ceai de iasomie îndulcit cu miere într-o ceainarie în colţ....un început de destin sfărmat în dinţi...cu gust amar de pelin....şi mireasma de levănţică.....o gerbera cazută lângă un copac plin cu flori de cires rozalii la fel ca şi cerul....toate acestea conchid o istorie a unui alt univers...lăsând frumos loc, ca un gentelman ferchezuit, pentru un viitor mai infloritor şi mai arzător ce se numeşte vară în apropriere.
Ascultă tăcerea.....sau ascultă-mi gândurile....ascultă-ţi inima, sau ascultă-ţi prietenii, ascultă-ţi trecutul sau neagă viitorul...ascultă taine neştiute chipurilor de lut străvezii sau ascultă doar cum imi cade inelul în valuri cimentate, în zorii unei luni sângeriie în ultima decadă.
Zambeşte şi fii cum trebuie să fii, căci totul cere o etichetă, o jenă, o ruşine, o reţinere....dar mai bine, mai bine, Zâmbeşte!!! şi fără ele se descurcă lumea, fii egoist, fii egoistă, fiţi egoişti nevrând să vă impărţiţi persoana din faţă cu nimeni....egoism pur:)...
ORICUM ..... maine este o zi, şi nu poate nimeni să mă contrazică, mâine va ieşi soarele din nou...maine va fi cald de imi voi stoarce sufletul de vlagă din nou, maine alte sentimente se vor naşte din nou.....câte sute de miliarde de sentimente pe secundă se nasc....şi cât de puţine mor :) .
Au revoir Madame A. Bouclè, Bonsoir Monsieur Monstre.