S-a oprit ploaia, apa nu se mai scurge de pe marginea norilor speriati ce fug de luna aproape plina in noapte, sunt in continuare in patul pustiu ma uit in sus vad cerul gandurilor mele ce se proiecteaza pe tavan, ce intuneric e in jurul meu, o zi plina agitata si fara roade m-a ajutat sa trec peste aceste ore grele apasatoare ce imi macina graul lanului sufletesc.
S-a oprit ploaia, s-a oprit si inima mea oare? as fi vrut sa mai ploua pana cand pamantul s-ar fi umplut de apa si mintea mea nu ar mai fi conceput daca ar fi pamantul cer si cerul pamant. Ziua de maine ma asteapta in pragul usii, corpul meu refuza somnul precum refuza copilul satul tzatza mamei, este o stare de incordare ce ma duce pana la Dumnezeu si inapoi si nu gasesc raspunsul in toate cartile citite, in toate piesele ascultate, in toate versurile gandite, toate raspunsurile mele sunt intr-un buzunar de haina undeva printre ruinele romane ascultand pasaje din "Luni de fiere" pe o zi cam racoroasa(Remember the...) acolo mi-au ramas raspunsurile, in ciobul albastru, in conul scorojit de sentimente confuze, ce mai tarziu a ajuns sa se transforme in conul aproape perfect, in ciocolata calda bauta cu pofta si cu sete de cunoastere a persoanei din celalalt scaun, in caldura bratelor sale si inaltimea moscheiei invechite si calcate de suflete mii. Cate milioane de oameni au mai fost intre ruinele romane citindul pe Voltaire, pentru mine nimeni, noi suntem primi, noi am pus piatra cu piatra si am creat direct ruine sarind peste pasii normali, nici noi nu ne incadram la normal. Acum gura mea uscata se deschide pentru a rosti un cuvant in intuneric dar orice as spune ies aceleasi litere involuntar alambicate intr-un singur cuvant...."A...".
si astept sa vad ce imi rezerva ceasul.
Nu exista intarziere la iesire, exista doar un suflet pierdut, ce intinde mana si asteapta sa o prinzi si sa nu ii mai dai drumul.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu